Decizia CCR nr. 444/2022Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2022 · dosar 1.718L/2/2022
Punctul 11
11. În raport cu dispozițiile art. 8 din Regulament, potrivit cărora „La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii“, autorul sesizării apreciază că Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2022 ar fi trebuit să vizeze constituirea unei comisii speciale, și nu a unei comisii permanente, așa cum au fost constituite astfel de comisii speciale în legislaturile anterioare. Este invocată Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, în care Curtea a menționat că o comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o cale specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui proiect/unei propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport, deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului. Or, în cazul de față, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2022 sunt omise tocmai atribuțiile funcționale ale acestui organism, în sensul de a avea abilitarea necesară pentru întocmirea rapoartelor asupra actelor normative aflate în analiză, fiind lipsită de instrumente și proceduri care să o facă funcțională și eficientă. ...
Sursa oficială ↗