Decizia CCR nr. 444/2022Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.10.2022 · dosar 1.718L/2/2022
Punctul 6
6. Autorul sesizării susține că adoptarea Hotărârii Parlamentului României nr. 8/2022 s-a făcut cu încălcarea vădită a prevederilor Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 (denumit în continuare Regulamentul), precum și a normelor minimale de procedură parlamentară specifice unui stat de drept. Astfel, a fost încălcat art. 17 din Regulament, potrivit căruia „Materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor permanente cu cel puțin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în plen, în afară de cazurile în care, potrivit Constituției și prezentului regulament, este necesară dezbaterea cu procedură de urgență în plenul Camerelor reunite“, întrucât proiectul de hotărâre a fost înaintat birourilor permanente în data de 26 aprilie 2022, iar după 7 zile a fost luat în discuția birourilor permanente reunite și supus dezbaterii și votului plenului comun al celor două Camere ale Parlamentului, respectiv în data de 3 mai 2022, fără a fi invocată procedura de urgență. De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același regulament, „Hotărârile Parlamentului de înființare a comisiilor comune permanente cuprind obiectul de activitate și atribuțiile respectivelor comisii, procedurile generale de lucru și alte informații strict necesare unei bune funcționări, iar în anexă sunt cuprinse componența nominală și conducerea comisiilor“. Or, astfel cum reiese din stenograma ședinței birourilor permanente reunite din 3 mai 2022 și din stenograma ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din 3 mai 2022, Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2022 a fost adoptată fără ca documentul să conțină în anexă componența nominală completă a comisiei și a conducerii acesteia. Mai mult, din cadrul dezbaterilor a rezultat intenția unor grupuri parlamentare de a face nominalizări cu privire la componența comisiei ulterior aprobării hotărârii de constituire, însă aceste desemnări nu au fost supuse validării în plenul celor două Camere ale Parlamentului. ...
Sursa oficială ↗