Sari la conținut

Decizia CCR nr. 443/2022Punctul 47

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.10.2022
Dosarul
1.634A/2022

47. În continuare, examinând conținutul normativ al legii modificatoare, Curtea reține că, sub aspectul destinatarilor, noua reglementare extinde categoriile de personal care beneficiază de efectele legii. Față de forma legii în vigoare, care prevede că se aplică „personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, legea modificatoare adoptată în urma procedurii de reexaminare extinde sfera de incidență a destinatarilor normei, completând sintagma introdusă inițial prin legea trimisă la promulgare care privea „personalul din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice“ (respectiv bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetele instituțiilor publice autonome, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice și bugetul fondurilor externe nerambursabile) cu o nouă categorie de beneficiari, reprezentată de personalul din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice locale ale căror bugete sunt prevăzute la „art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale“ (bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, după caz, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, bugetul împrumuturilor externe și interne, bugetul fondurilor externe nerambursabile). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie