Decizia CCR nr. 287/2019Punctul 22

22. La paragrafele 80 și 81 ale acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „Dacă art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la autorități și instituții publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege-cadru vizează autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale“. Faptul că autoritatea sau instituția publică este finanțată din venituri proprii sau subvenții presupune tot utilizarea fondurilor publice, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și alin. (2) lit. f) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) pct. 27 și 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, asemenea fonduri sunt și cele destinate instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondurilor speciale. De aceea, instanța supremă a reținut, la paragraful 83 al acestei decizii, că se poate considera că „interpretarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 este aceea că ele se aplică tuturor funcționarilor publici plătiți din fonduri publice“, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, adică indiferent de sursa de finanțare a autorității sau instituției publice, fiind astfel aplicabile și personalului din instituțiile și autoritățile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. ...