Decizia CCR nr. 446/2022Punctul 43
Punctul 43
43. Analizând conținutul normativ al textului de lege criticat, Curtea reține că obligația de a prezenta acordul directorului liceului pedagogic, avizat de inspectorul școlar care coordonează activitatea liceelor pedagogice, revine solicitanților care optează pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, calificările educator-puericultor, educatoare sau învățător. Așadar, obligația legală incumbă doar acestor persoane, iar nu tuturor celor care solicită înscrierea la concursul pentru ocuparea celorlalte posturi didactice/catedre vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, așa cum în mod greșit susține autorul sesizării, pentru aceștia din urmă rămânând aplicabile dispozițiile generale referitoare la înscrierea la concurs. ...
Sursa oficială ↗