Decizia CCR nr. 433/2022Punctul 15
Punctul 15
15. Având în vedere cele susținute în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea apreciază că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a dispozițiilor criticate și de soluția pronunțată de instanța judecătorească în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a anumitor fapte. Curtea reține că modul de aplicare a dispozițiilor criticate și soluția pronunțată de instanța judecătorească, la care face referire autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. ...
Sursa oficială ↗