Decizia CCR nr. 424/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.09.2022 · dosar 954/105/2019
Punctul 12
12. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale din perspectiva principiilor clarității și previzibilității actelor normative, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, și încalcă principiul securității juridice, principiul stabilității raporturilor juridice, principiul așteptărilor legitime, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, deoarece fac referire la dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care erau abrogate. Prin folosirea termenului „ajutoare“ este posibil ca legiuitorul delegat să se fi referit la alte situații juridice prevăzute de alte acte normative, dar formularea este lipsită de claritate și este de natură a crea confuzii. Se invocă, în acest sens, încălcarea normelor de tehnică legislativă, prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 26 din 18 ianuarie 2012. Trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, însă aceasta nu poate viza o normă abrogată. A considera altfel ar însemna ca prin intermediul normei de trimitere să poată fi repusă în vigoare norma abrogată la care face trimitere. ...
Sursa oficială ↗