Decizia CCR nr. 404/2022Punctul 7

7. Avocatul Poporului susține că, analizând sistematic modalitatea în care cap. IV^1 - Căile de atac împotriva sancțiunilor avertismentului sau amenzii de valoare redusă - se integrează în ansamblul normativ al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, se observă că acesta reglementează o procedură derogatorie pentru soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prin care s-a stabilit sancțiunea avertismentului sau a amenzii contravenționale de până la 3.000 de lei, procedură distinctă de cea reglementată la cap. IV cu denumirea marginală Căile de atac. Cu referire la procedeul legislativ al derogării, se arată că, potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, „Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“. Referitor la soluția legislativă cuprinsă în art. I [cu referire la introducerea cap. IV^1 cuprinzând art. 36^1-36^2], potrivit căreia „petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda ce nu depășește suma de 3.000 de lei“, se observă că, utilizând un limbaj imperativ, textul stabilește în sarcina petentului obligativitatea completării formularului de plângere contravențională, pornind de la o prezumție de nelegalitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Prin urmare, ca efect al adoptării actului normativ criticat, toate procesele-verbale care stabilesc sancțiunea avertismentului sau amenda contravențională sub 3.000 de lei sunt prezumate ope legis ca fiind nelegale, petenții fiind obligați să formuleze plângere contravențională, contrar regulii conform căreia procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate. Împrejurarea că norma nou-introdusă este derogatorie și imperativă rezultă din analizarea comparativă a formulei utilizate în textul art. 36^1, potrivit căreia „petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională“, prin raportare la dispozițiile cadrului general de reglementare, și anume prevederile art. 31 alin. (1) care face parte din cap. IV - Căile de atac din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, conform cărora „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.“ Modificarea legislativă nu este exhaustivă, corelată și integrată în ansamblul normelor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, astfel încât se ajunge la concluzia că suntem în prezența a două proceduri diferite de soluționare a plângerilor contravenționale, în funcție de un prag valoric. Astfel, se introduce pentru petent obligația să completeze formularul de plângere contravențională, atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 de lei. Așadar, lipsa de previzibilitate și claritate a noilor reglementări determină imposibilitatea destinatarului legii de a se conforma, or, pentru a fi înțeleasă și respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita, sens în care se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 34. ...