Decizia CCR nr. 404/2022Punctul 33
Punctul 33
33. Cât privește susținerea Avocatului Poporului potrivit căreia textul criticat transformă dreptul persoanei de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției într-o obligație de exercitare a unei acțiuni în justiție, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu instituie obligația de a ataca toate procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției care stabilesc sancțiunea avertismentului sau amenda contravențională sub 3.000 de lei, ceea ce ar echivala cu o prezumție a nelegalității tuturor proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției care stabilesc sancțiunea avertismentului sau amenda contravențională sub 3.000 de lei. Astfel, chiar dacă art. I din legea supusă controlului de constituționalitate, cu referire la introducerea art. 36^1 alin. (1) în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prevede că „petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională“, din modul în care este formulat, aplicând metoda de interpretare literală, reiese că se aplică doar în ipoteza în care sancțiunea „contestată“, iar nu sancțiunea aplicată, este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 de lei. Totodată, utilizând metoda de interpretare teleologică a textului și analizând expunerea de motive a legii supuse controlului de constituționalitate, reiese că legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri scrise, simplificate, „menite să eficientizeze actul de justiție în cazul sancțiunilor contravenționale de valoare redusă“, prin introducerea unor formulare standard, atât pentru plângerea contravențională, cât și pentru răspunsul organului constatator, evident fără a intenționa ca formularea căii de atac să fie obligatorie. Așadar, intenția reală a legiuitorului, în ipoteza în care sancțiunea aplicată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 de lei, nu a fost și nici nu ar fi putut să fie instituirea obligației formulării căii de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare. Astfel, consecințele necompletării formularului constau în imposibilitatea exercitării căii de atac. Or, este evident că, în situația în care nu se dorește contestarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu se va completa formularul de plângere contravențională. Prin urmare, susținerea Avocatului Poporului potrivit căreia textul criticat transformă dreptul persoanei de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției într-o obligație de exercitare a unei acțiuni în justiție este lipsită de suport juridic. ...
Sursa oficială ↗