Decizia CCR nr. 404/2022Punctul 21

21. Guvernul mai arată că, deși legea criticată prevede posibilitatea, atât pentru petent, cât și pentru intimat, de a solicita, prin intermediul formularelor tipizate, orice alte dovezi necesare, modalitatea de reglementare a acestei proceduri nu este compatibilă cu administrarea altor probe, atunci când nu se dispune înfățișarea părților, care este, de fapt, regula în situațiile menționate anterior. Mai mult, chiar dacă se dispune înfățișarea părților în condițiile propuse la art. 36^2 alin. (2) din legea criticată, judecarea cauzei în aceste situații ar continua tot în camera de consiliu, iar nu potrivit dispozițiilor dreptului comun, fără a rezulta dacă părțile, ulterior citării acestora de către instanță, vor putea participa în mod direct și efectiv la administrarea probatoriului sau dacă soluționarea litigiului se face, și în acest caz, în baza dovezilor propuse în procedura scrisă. Din această perspectivă, reglementarea este lipsită de claritate și previzibilitate, putând genera dificultăți de interpretare și aplicare atât pentru instanțe, cât și pentru părți. Mai mult, normele criticate nu definesc noțiunea de „petent“, iar din conținutul lor se înțelege că petentul ar fi exclusiv contravenientul. Astfel, acestea nu vor fi aplicabile părții vătămate prin contravenție (care poate avea interes să conteste cuantumul despăgubirilor), nici persoanei căreia îi aparțin bunurile confiscate (alta decât contravenientul, interesată să atace măsura confiscării), deși inclusiv în cazul acestor persoane acțiunea are natura unei plângeri contravenționale. Totodată, în legătură cu reglementarea unei căi de atac, se observă că dispozițiile art. 36^2 din legea criticată nu cuprind norme referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii instanței care se pronunță pe fondul cauzei. Și în ceea ce privește dispozițiile art. 36^2 alin. (3) din legea criticată norma este lipsită de claritate, atât raportat la modalitatea de redactare și pronunțare a hotărârii, cât și la calculul termenului de 30 de zile. Astfel, pe de o parte, din formularea propusă nu este clar dacă se urmărește ca pronunțarea hotărârii să se facă la un moment ulterior redactării acesteia, prin derogare de la dreptul comun aplicabil în materie procesual civilă în reglementarea în vigoare [art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă], sau dacă pronunțarea și redactarea ulterioară a hotărârii trebuie făcute în termenul de 30 de zile. În cazul în care intenția legiuitorului este ca pronunțarea hotărârii judecătorești să fie ulterioară redactării, în măsura adoptării propunerii formulate, în funcție de natura și valoarea sancțiunii contravenționale contestate, va exista o abordare diferită atât față de dreptul comun în materie civilă, cât și față de dispozițiile aplicabile altor hotărâri judecătorești pronunțate în materie contravențională, care vor fi redactate ulterior pronunțării acestora. Pe de altă parte, este lipsită de claritate modalitatea de calcul al termenului de 30 de zile, deoarece, în cazul în care nu se dispune înfățișarea părților, propunerea vizează curgerea acestui termen de la primirea tuturor informațiilor necesare, fără a se putea stabili cum se determină acest moment. ...