Decizia CCR nr. 404/2022Punctul 43
Punctul 43
43. Așadar, prin modul în care sunt redactate, atât dispozițiile art. 36^1 alin. (2) și (3) , cât și dispozițiile art. 36^1 alin. (9) din legea criticată sunt neclare cu privire la probele pe care le pot aduce petenții în procedura simplificată instituită de legiuitor, ceea ce conduce la imposibilitatea de aplicare a acestora de către părți și de către instanța judecătorească. De asemenea, Curtea constată că legiuitorul nu a instituit un termen de trimitere la instanța judecătorească a formularului de plângere contravențională. Or, procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, ca orice procedură desfășurată în fața unei instanțe judecătorești, trebuie să fie reglementată în mod clar și precis astfel încât să poată fi aplicată. În plus, Curtea observă inadvertențe privind folosirea următorilor termeni: plângere contravențională/plângere împotriva procesului-verbal, petent/persoana care a făcut plângerea. Totodată, Curtea reține că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 folosește termenul „procesverbal de constatare a contravenției“, iar legea criticată folosește termenul „proces-verbal de constatare și de aplicare a sancțiunii“. Or, potrivit art. 13 lit. a) , art. 36 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune“; „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“; „Dispozițiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisă a relațiilor sociale ce fac obiectul actului normativ“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019). ...
Sursa oficială ↗