Decizia CCR nr. 401/2022Punctul 16
Punctul 16
16. Prin Decizia nr. 850 din 10 decembrie 2015, paragraful 18, Curtea a statuat că procedura soluționării contestației împotriva actului administrativ-fiscal, deși litigioasă, nu face parte din contenciosul administrativ în sensul dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. k) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. Aceste din urmă prevederi de lege definesc contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Cu alte cuvinte, contenciosul administrativ este activitatea de soluționare a unui litigiu de către instanța competentă, litigiu în care cel puțin o parte este o autoritate publică. De aceea, prevederile art. 218 alin. (2) nu fac decât o trimitere la Legea nr. 554/2004, procedura de judecată fiind acolo reglementată. ...
Sursa oficială ↗