Decizia CCR nr. 390/2022Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2022
Punctul 7
7. Cu privire la neconstituționalitatea art. 19 alin. (1) din legea criticată, se arată că Legea nr. 571/2004 prevede că o avertizare poate fi adresată direct presei, fără ca avertizorul să aibă obligația de a sesiza în prealabil alte autorități/organisme, ceea ce înseamnă că, în prezent, avertizorul are un drept de opțiune cu privire la modul în care face dezvăluirile, astfel că fie se adresează direct presei - în paralel cu o sesizare ierarhică sau independent de o astfel de sesizare -, fie se adresează pe cale ierarhică. Or, noua reglementare elimină această opțiune a avertizorului și condiționează sesizarea presei atât de sesizarea prealabilă a autorităților competente, cât și de neluarea de către acestea a măsurilor corespunzătoare, în urma sesizării formulate. Cu titlu de excepție, se poate adresa presei doar dacă face dovada că a avut motive întemeiate să creadă că încălcarea dezvăluită poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public or că există un risc de represalii sau o probabilitate redusă ca încălcarea să fie remediată în mod eficace. Astfel, dacă avertizorul se adresează direct presei, există riscul de a avea diverse probleme, întrucât acordarea protecției prevăzute de lege presupune o interpretare preponderent subiectivă care va depinde exclusiv de persoana sau persoanele care vor aprecia dacă avertizorul a avut motive întemeiate pentru a se adresa direct presei. Astfel, avertizorii nu vor mai avea siguranța - care există în prezent - că în toate cazurile în care se vor adresa presei vor beneficia de protecția acordată de lege, ceea ce îi va determina pe avertizori să renunțe la sesizarea directă a presei. Se apreciază că, în aceste condiții, noua reglementare are caracter inhibitor și este mai restrictivă decât reglementarea existentă. ...
Sursa oficială ↗