Decizia CCR nr. 386/2022Punctul 6

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece textul de lege criticat reprezintă o normă de drept material, astfel că nu se poate reține că aduce atingere art. 21 alin. (3) din Constituție. Din faptul că instanța de fond a dat în cauză o altă soluție decât cea dorită de autoarea excepției nu se poate prezuma încălcarea dreptului la un proces echitabil. Nu poate fi reținută nici încălcarea principiului supremației Constituției, deoarece textul de lege criticat este conținut într-o lege specială, iar semnificația unor termeni juridici specifici cum este cel de „manager“ nu poate fi stabilită de instanța constituțională, aceasta constituind atributul instanței care judecă fondul cauzei. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prin raportare la art. 41 alin. (1) și art. 53 din Constituție se arată că nu se poate identifica în cuprinsul textului de lege criticat o reglementare disproporționată a dreptului la muncă ce ar duce la suprimarea acestuia, iar sancțiunea prevăzută de textul de lege criticat este valabilă pentru toate situațiile de incompatibilitate. Faptul că nu există o individualizare a sancțiunii în această materie nu reprezintă un aspect de neconstituționalitate având în vedere că din economia reglementărilor specifice nu reiese că legiuitorul a înțeles să stabilească mai multe grade ale gravității faptelor de incompatibilitate, răspunderea administrativă fiind aceeași pentru toți cei care au încălcat interdicțiile impuse de lege în ceea ce privește exercitarea funcției publice. ...