Decizia CCR nr. 368/2022Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2022
Punctul 32
32. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la încălcarea obligațiilor statului de a asigura protecția vieții private prin neluarea măsurilor corespunzătoare reducerii nivelului de zgomot în situația în care acesta a fost produs de persoane private, s-a reținut că prevederile Convenției protejează dreptul individului la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. O casă va fi, de obicei, un loc, o zonă definită fizic, în care se desfășoară viața privată și de familie. Individul are dreptul la respect pentru locuința sa, adică nu doar dreptul la zona fizică propriu-zisă, ci și dreptul de a se bucura în liniște de aceasta. Încălcările dreptului la respectarea locuinței nu se limitează la încălcări concrete sau fizice, cum ar fi intrarea neautorizată în locuința unei persoane, ci le includ și pe cele care nu sunt concrete sau fizice, cum ar fi zgomotul, emisiile, mirosurile sau alte forme de interferență. O încălcare gravă poate duce la nesocotirea dreptului unei persoane la respectarea locuinței sale dacă o împiedică să se bucure de facilitățile casei sale; deși în Convenție nu există niciun drept explicit la un mediu curat și liniștit, în care o persoană este direct și grav afectată de zgomot sau de altă poluare, poate apărea o problemă în temeiul art. 8 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Oluić împotriva Croației, paragraful 44, și Hotărârea din 24 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Udovičić împotriva Croației, paragrafele 136 și 137). ...
Sursa oficială ↗