Decizia CCR nr. 389/2022Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2022 · dosar 4.012/105/2020
Punctul 9
9. Ca atare, având în vedere că prin prevederile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 384/2006 se deleagă ministrului de resort reglementarea unor aspecte cu privire la răspunderea disciplinară, respectiv aspecte esențiale referitoare la evaluarea activității și a conduitei soldaților și gradaților voluntari ca parte a unor aspecte esențiale ce țin de raportul de muncă/serviciu și de statutul acestora și care sunt reglementate prin acte juridice infralegale, respectiv prin regulamente aprobate prin ordine ale ministrului apărării naționale, autorul excepției solicită să se constate că toate aceste elemente trebuie reglementate, potrivit art. 118 alin. (2) și (3) din Constituție, prin lege organică, rămânând ca regulile specifice procedurii de evaluare să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort. Se încalcă și art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4) .“ Așadar, se ajunge la situația ca unele aspecte esențiale care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de muncă/serviciu ale militarilor să fie reglementate printr-un act administrativ care conține elemente dincolo de limitele cadrului legal și chiar să adauge la lege. Autorul mai arată că, întrucât se încalcă art. 118 alin. (2) din Constituție, se încalcă și art. 1 alin. (5) . ...
Sursa oficială ↗