Decizia CCR nr. 366/2022Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.06.2022 · dosar 1.068A/2022
Punctul 24
24. Din consultarea fișei referitoare la derularea procedurii legislative în cauză, Curtea constată că legea supusă controlului a fost adoptată ca lege organică, în procedură obișnuită, de Senat în data de 20 septembrie 2021 și de Camera Deputaților în data de 23 martie 2022, a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii în data de 28 martie 2022 și trimisă la Președintele României, spre promulgare, în data de 2 aprilie 2022. Prezenta sesizare de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 20 aprilie 2022. Într-o atare situație, luând act de faptul că sesizarea de neconstituționalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, Curtea constată că sesizarea de neconstituționalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanța de control constituțional. ...
Sursa oficială ↗