Decizia CCR nr. 60/2021Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.01.2021 · dosar 2.061A/2020
Punctul 16
16. Cu privire la acest aspect, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată de Camera Deputaților, Cameră decizională, în data de 20 octombrie 2020, a fost depusă în aceeași zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la constituționalitatea legii și apoi trimisă spre promulgare, în data de 26 octombrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 13 noiembrie 2020. Într-o atare situație, luând act de faptul că sesizarea de neconstituționalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituție, se constată că obiecția de neconstituționalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanța de control constituțional. ...
Sursa oficială ↗