Decizia CCR nr. 334/2022Punctul 19

19. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, în ceea ce privește art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. I (art. 19^1) din Legea nr. 193/2016, arată că reglementarea nu este de natură a avea valențe neconstituționale sau de a crea prin ea însăși discriminări sau deosebiri de tratament în funcție de vreunul dintre criteriile de discriminare prevăzute de lege. Împrejurarea că norma legală impune beneficiarilor unor drepturi îndeplinirea unor condiții precum cea a desfășurării activității în domeniul pentru care posedă titlul științific de doctor nu este prin ea însăși de natură a conduce la discriminarea salariaților aflați în această situație, întrucât aceasta se aplică egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de textul de lege, iar un tratament diferit aplicat unor persoane aflate în situații diferite (persoane care posedă titlul științific în domeniul în care își desfășoară activitatea și persoanele care posedă titlul științific de doctor într-un domeniu fără legătură cu activitatea desfășurată) nu înseamnă a discrimina deoarece există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat, iar statul, în cadrul unor politici cu caracter general și social, poate crea inegalități de drept, destinate a înlătura sau atenua consecințele unor inegalități de fapt. O discuție ar putea exista cu privire la persoanele care nu posedă titlul științific în domeniul în care își desfășoară activitatea, însă legiuitorul a lăsat la aprecierea conducătorului instituției acordarea dreptului în funcție de împrejurarea de fapt că „pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care își desfășoară activitatea“. Instanța de judecată consideră însă că și în acest caz se are în vedere legătura dintre pregătirea doctorală și domeniul/compartimentul unde salariatul își desfășoară activitatea, astfel încât textul de lege nu instituie prin el însuși diferențe sau discriminări, ci dă posibilitatea acelor persoane care nu posedă titlul științific în domeniul în care își desfășoară activitatea să beneficieze totuși de plata sporului pentru titlul științific deținut, dacă, în concret, pregătirea doctorală a salariatului este utilă compartimentului în care își desfășoară activitatea. Faptul că, de la caz la caz, se va putea ajunge ca salariați deținând același titlu științific să beneficieze sau nu de sporul în discuție în funcție de acest element obiectiv, reprezentat de utilitatea pregătirii în desfășurarea activității, este o chestiune care ține de aplicarea legii, iar nu de caracterul discriminatoriu al textului de lege. În orice caz, persoanele aflate în această situație au posibilitatea de a contesta aplicarea diferită a normei legale de același angajator în cazuri asemănătoare sau analoage, însă textul de lege nu permite prin el însuși interpretarea că acordarea dreptului s-ar putea face în condiții subiective, iar nu obiective, ținând de utilitatea pregătirii doctorale prin raportare la atribuțiile postului deținut de salariatul beneficiar. Este adevărat că textul de lege nu prevede cât de largă sau strictă poate fi această apreciere a conducătorului instituției și nici nu impune existența unor criterii obiective, însă aceasta nu face ca textul legii să fie evaziv sau să fie susceptibil de valențe neconstituționale din perspectiva criticilor aduse. ...