Decizia CCR nr. 335/2022Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia arată că prin textul de lege criticat se stabilește că au competența teritorială de a soluționa conflicte de muncă instanțele în a căror circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul. Art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 nu distinge după cum reclamantul este angajatul sau angajatorul. În schimb, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care reglementează și el competența teritorială a instanțelor în cazul conflictelor de muncă, stabilește că instanța căreia îi revine competența este aceea de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului. Prin precizarea „domiciliul“ și „locul de muncă“ al reclamantului, art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul că reclamant este angajatul, iar nu angajatorul. Rațiunea unei asemenea stabiliri de competență teritorială este aceea a apropierii angajatului de instanța sesizată cu conflictul de muncă, precum și aceea a ușurinței administrării probelor de o instanță în a cărei circumscripție se află locul de muncă în legătură cu care s-a născut conflictul de muncă. ...