Decizia CCR nr. 328/2022Punctul 24

24. Din perspectiva criticilor formulate privind renunțarea la judecată, prin Decizia nr. 432 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 3 octombrie 2005, Curtea a reținut că art. 406 din Codul de procedură civilă reglementează renunțarea la judecată a reclamantului, precum și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată, în condițiile legii, ca urmare a renunțării la judecată. Obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, atunci când renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, este consecința firească a culpei sale procesuale, urmând astfel să suporte cheltuielile ocazionate pentru cealaltă parte în legătură cu judecarea cauzei respective. Cât privește existența unei inegalități de tratament aplicabil părților din proces sub acest aspect, Curtea a reținut că poziția juridică a reclamantului care a declanșat procesul, dar care, ulterior, renunță la judecată, este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acțiunea introdusă de reclamant. Cu privire la nerestituirea taxei judiciare de timbru, în situația în care reclamantul renunță la judecata cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut că legiuitorul are în vedere faptul că, în momentul în care justiția a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupun declanșarea și desfășurarea unui proces a fost deja pus în mișcare, ceea ce implică anumite cheltuieli. Totodată, având în vedere caracterul de serviciu public al justiției, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei judiciare de timbru în situația renunțării la un anumit moment la judecată nu se justifică, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege. ...