Decizia CCR nr. 327/2022Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.05.2022 · dosar 5.811/3/2015
Punctul 15
15. În aceste condiții, Curtea constată că cerința ca vechimea minimă necesară pentru a fi numit în funcția de procuror în cadrul DNA sau DIICOT să reflecte poziția constituțională supraordonată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în structura Ministerului Public constituie o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care intră în sfera de cuprindere a situației extraordinare prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție. În jurisprudența sa constantă, instanța de control constituțional a precizat că de esența „cazului excepțional/situației extraordinare“ este caracterul său obiectiv, în sensul că „existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență“ (deciziile nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Or, reacția promptă a Guvernului în această materie este de natură să mențină poziția constituțională și caracterul ierarhic superior al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în structura Ministerului Public, exigență rezultată din art. 1 alin. (3) și art. 131 din Legea fundamentală. Curtea reține că, în acest mod, este justificată și urgența reglementării normei criticate. ...
Sursa oficială ↗