Decizia CCR nr. 262/2022Punctul 13

13. Astfel, prin Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia menționată, paragrafele 18-20, Curtea a reținut că efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert [art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală], având în vedere că procesul penal este acea activitate reglementată de lege și desfășurată de organele judiciare, de părți și de celelalte persoane care participă într-o cauză penală la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni și al pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăției lor. Expertiza reprezintă un mijloc de probă reglementat de Codul de procedură penală, fiind realizată de experți calificați drept subiecți procesuali care participă la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției în cauzele penale. În aceste condiții, Curtea a constatat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiției prin efectuarea de expertize, precum și condițiile de dobândire a calității de expert, condiții care trebuie să asigure întocmirea rapoartelor de expertiză în mod imparțial și la un standard profesional ridicat. De asemenea, Curtea a reținut că îndrumarea metodologică constituie un instrument eficient în standardizarea expertizelor efectuate, ceea ce denotă grija legiuitorului ca activitatea de expertiză să se desfășoare în mod unitar. Totodată, Curtea a constatat că imparțialitatea, transparența și corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condițiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilități referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 64 din același cod nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. O persoană nu poate avea, în aceeași cauză, atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât și pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecții procesuali. De asemenea, în aceeași cauză, nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părți o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale sau aceluiași institut/laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar. ...