Decizia CCR nr. 284/2022Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.05.2022 · dosar 5.781/2/2019
Punctul 21
21. Curtea observă, de altfel, că în motivarea criticii de neconstituționalitate autoarea excepției recurge și la compararea soluțiilor legislative consacrate de textele de lege ce formează obiect al excepției de neconstituționalitate și de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, sau Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014. ...
Sursa oficială ↗