Decizia CCR nr. 281/2022Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.05.2022 · dosar 1.290/117/2019
Punctul 8
8. Autorul susține și încălcarea prevederilor art. 115 din Constituție raportat la punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018. Ordonanțele de urgență ale Guvernului se pot emite numai în cazuri excepționale când în mod obiectiv nu este posibilă adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi dezbătute în procedura de urgență. Având în vedere limitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 pe perioada de 11 ani, este de neînțeles de ce nu s-a pus în discuție până în prezent modificarea legii speciale, în condițiile în care pretinsa urgență a măsurii dispuse în anul 2010 s-a perpetuat până în prezent, iar Guvernul a anticipat-o până în anul 2021. Obligația Guvernului este ca în asemenea situații să justifice caracterul excepțional al recurgerii la ordonanțele de urgență pentru a oferi Parlamentului posibilitatea aprecierii juste a măsurii respective; or, în pofida prevederilor clare ale Constituției, Guvernul s-a substituit Parlamentului, emițând fără nicio reținere ordonanțe de urgență. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se află încă în dezbateri nefiind aprobată de Parlament, însă prevederile sale sunt aplicate în mod nelegal. În anul 2018, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 dispune această limitare pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021. Cu toate că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 nu a fost aprobată de Parlament, prevederile acestei ordonanțe au fost puse în aplicare de către Casa Națională de Pensii Publice, deși pentru anul 2019 trebuiau aplicate prevederile Legii nr. 341/2004, respectiv raportarea trebuia să se facă la câștigul salarial mediu brut din anul aferent plății indemnizațiilor. Aplicarea unei ordonanțe neaprobate de Parlament, precum și stabilirea unei perioade de aplicare de 3 ani sunt neconstituționale, încălcându-se principiul previzibilității actelor normative. ...
Sursa oficială ↗