Decizia CCR nr. 282/2022Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.05.2022 · dosar 212/2/2016
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 8 alin. (1) și ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că Agenția Națională de Integritate (ANI) poate solicita direct instanței, pe lângă anularea actului administrativ [ordonanța de clasare emisă de comisia de cercetare a averilor în temeiul art. 10^4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici], și confiscarea diferenței constatate între averea dobândită și veniturile realizate de persoana evaluată, respectiv că instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate să dispună confiscarea averii, în sensul solicitării ANI, ca o consecință a anulării ordonanței. Se arată, de asemenea, că în domeniul activității de control al averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii anumitor funcții publice și de verificare a conflictelor de interese există reglementări paralele, și anume, de pe o parte, Legea nr. 115/1996, iar, pe de altă parte, Legea nr. 554/2004. ...
Sursa oficială ↗