Sari la conținut

Decizia CCR nr. 261/2022Punctul 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.05.2022
Dosarul
1.399/108/2021

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentanților autorilor excepției de neconstituționalitate. Astfel, domnul avocat Cosmin Cristian Vasile pune concluzii de admitere a excepției sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate, insistând asupra faptului că procedura parlamentară a durat o zi în condițiile în care termenul de depunere a raportului de către comisia sesizată în fond a fost inițial de 7 zile și că această comisie nu avea componența stabilită, neexistând din punct de vedere legal. Se arată că, deși procedura s-a desfășurat accelerat, nu a fost una de urgență, ci de drept comun. Se fac referiri la Decizia Curții Constituționale nr. 153 din 6 mai 2020 în sensul că o asemenea încălcare a termenelor procedurale are valoare constituțională. Se mai subliniază faptul că, în procedura de adoptare a acestei legi, Parlamentul s-a comportat ca unul unicameral și că, din majoritatea de vot existentă, nu se poate cunoaște dacă a existat o majoritate absolută la nivelul membrilor fiecărei Camere în parte. Se punctează faptul că legea nu cuprinde o notă de fundamentare/un studiu de impact, acest tip de lipsuri având valențe de neconstituționalitate. Totodată, se consideră că au fost încălcate normele de tehnică legislativă, prin faptul că indemnizația pentru limită de vârstă rămâne în ființă, dar nu se mai plătește, precum și prevederile constituționale privind rolul Consiliului Legislativ, întrucât Parlamentul nu a dat curs tuturor solicitărilor cuprinse în avizul acestuia. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie