Decizia CCR nr. 261/2022Punctul 7
Punctul 7
7. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinseci, se susține că nu se poate realiza o analogie între statutul magistraților și cel al parlamentarilor. Incompatibilitățile și interdicțiile sunt diferite, parlamentarii neavând incompatibilități atât de strict reglementate precum magistrații. Doar în privința Președintelui României au fost edictate incompatibilități mai stricte decât cele ale magistraților. Pe latura de independență personală și instituțională, se arată că nu se poate face o echivalență între independența justiției și independența parlamentarului, aceasta din urmă privită în sensul eliberării parlamentarului de orice obligații față de alegătorii care l-au votat/partidul politic din care provine. Nu se poate reține încălcarea art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, pentru că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, doar prestațiile efectiv realizate reprezintă un bun, nu și cele viitoare. Întrucât nu se aduce atingere prestațiilor efectiv încasate, nu se încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție. Totodată, se subliniază că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 390 din 8 iunie 2021, legislația Uniunii Europene are o forță juridică inferioară Constituției. Chiar dacă reglementările europene stabilesc o indemnizație pentru membrii Parlamentului European, aceasta este realizată printr-un act normativ inferior Constituției, care nu are relevanță constituțională, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 148 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗