Decizia CCR nr. 261/2022Punctul 49

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2022 · dosar 1.399/108/2021
Punctul 49
49. Având în vedere că legea criticată vizează statutul deputaților și al senatorilor, aceasta se adoptă în ședința comună a celor două Camere. Astfel, în data de 17 februarie 2021, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului a propus plenului reunit adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor (Plx.100/2021; L 27/2021) cu amendamentele admise prezentate în anexa la raport și respingerea propunerii legislative pentru abrogarea dispozițiilor capitolului XI din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. Plx.101/2021 și la Senat cu nr. L 28/2021, și a propunerii legislative pentru abrogarea Cap. XI din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, înregistrată la Camera Deputaților cu nr. Plx.102/2021 și la Senat cu nr. L 29/2021. La aceeași dată a fost înscrisă pe ordinea de zi a ședințelor comune ale celor două Camere și adoptată. Rezultatul votului a fost: 357 voturi pentru, zero voturi împotrivă, zero abțineri, cu mențiunea că 30 de membri ai Parlamentului au fost prezenți, dar nu au votat. Legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii la data de 17 februarie 2021, trimisă la promulgare în data de 22 februarie 2021 și promulgată prin Decretul Președintelui României nr. 151/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 24 februarie 2021. ...
Sursa oficială ↗