Decizia CCR nr. 222/2022Punctul 49

49. Impozitul, în definiția dată de art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002, reprezintă o prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general. Această prelevare se realizează chiar în temeiul Constituției, al art. 56 mai precis, și reprezintă o exercitare paradigmatică a puterii suverane a statului în raport cu cetățenii săi. Tocmai prin aceste caracteristici extrem de oneroase pentru cetățean - caracterul obligatoriu, fără contraprestație și nerambursabil al prelevării - se explică, mai întâi, împrejurarea că însăși Constituția limitează puterea statului în exercitarea acestei prerogative a suveranității sale. Astfel, după ce în alin. (1) al art. 56 a stabilit obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice, în mod compensatoriu, în alin. (2) al art. 56 din Legea fundamentală îngrădește modul de exercitare a acestei puteri, impunând statului ca sistemul legal de impuneri să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale. Tocmai pentru că cetățeanul, dintr-un punct de vedere strict juridic, nu are niciun cuvânt de spus în decizia statului de a-l supune sarcinilor fiscale, el primește, în schimb, această garanție constituțională că așezarea lor trebuie să fie justă. ...