Decizia CCR nr. 219/2022Punctul 70

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2022 · dosar 4.373/83/2017
Punctul 70
70. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4) , Curtea a constatat, pe de o parte, că adoptarea măsurilor criticate - de neacordare a ajutoarelor prevăzute de lege, ajutoare care nu constituie drepturi fundamentale - poate constitui o reglementare în regim de urgență, fiind necesară la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe anul 2018 și pentru perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Așadar, adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voința Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții. Pe de altă parte, Curtea a reținut că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se precizează că „neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice“. Prin urmare, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗