Decizia CCR nr. 229/2022Punctul 5

5. În dreptul românesc repararea prejudiciului nepatrimonial s-a realizat în temeiul art. 998 din Codul civil de la 1865. „În dreptul prerevoluționar din România, atât doctrina și jurisprudența, cât și legislația acceptau, cu titlu de principiu general, repararea prejudiciului moral.“^1 Au fost considerate daune morale cele în cazul cărora efectul negativ al faptei ilicite „afectează acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale - nume, onoare, reputație etc. - sau cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relații între soți, între părinți și copii, între prieteni -, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală și fizică încercată de victime“^2. În mod particular prejudiciul nepatrimonial suferit de victima unui fapt ilicit care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății a avut acest temei normativ. De altfel, și art. 92 alin. (2) din Codul penal român din 1936 a prevăzut în mod expres acordarea de daune morale în cazul vătămării integrității corporale sau sănătății unei persoane. ^1 Mihail Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1972, p. 106. ^2 Ibidem. ...