Decizia CCR nr. 229/2022Punctul 35
Punctul 35
35. Prin urmare, pentru obținerea de daune morale care să compenseze suferința psihică ori afectarea posibilităților lor de viață familială, oricare dintre victime trebuie să facă dovada prejudiciilor proprii pe care le-a suferit. Dacă raportat la victimele directe pare mai facil de dovedit pretium doloris, motiv pentru care instanțele judecătorești au admis în mod constant astfel de cereri în baza alin. (1) al art. 1.391 din Codul civil, în cazul victimelor indirecte sarcina dovedirii solatium doloris le revine în întregime acestora și necesită dovedirea unui prejudiciu moral propriu, distinct de cel al victimei directe a prejudiciului corporal. Tocmai pentru că astfel de prejudicii morale sunt mai greu de probat instanțele de judecătorești au fost mai parcimonioase în legătură cu solatium doloris și au avut ezitări în a le deduce din prevederile alin. (1) al art. 1.391 din Codul civil. Toate acestea sunt chestiuni de fapt, care își vor găsi soluționarea în fața instanțelor de drept comun și nu în fața Curții Constituționale. Însă excluderea de plano a oricărei posibilități de a repara daunele morale ale victimelor indirecte, suferite în urma afectării lor psihice ori a vieții lor de familie în interacțiunea cu victima directă a unui prejudiciu corporal grav și iremediabil, echivalează nu doar cu o limitare a principiului general al reparării integrale a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite, ci și cu o încălcare a art. 22, respectiv a art. 26 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗