Decizia CCR nr. 226/2022Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2022 · dosar 16.997/3/2018
Punctul 22
22. Curtea mai reține că, în Decizia nr. 574 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 16 decembrie 2021, paragraful 19, a statuat că, integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. De asemenea, Curtea a statuat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare (a se vedea Decizia nr. 667 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.210 din 21 decembrie 2021, paragraful 18). ...
Sursa oficială ↗