Decizia CCR nr. 218/2022Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2022 · dosar 5.960/3/2018
Punctul 20
20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare. Se observă că dispozițiile de lege criticate au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. e) din partea a IX-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, având în vedere că în cauzele deduse judecății acestea continuă să producă efecte juridice și în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 45 alin. (2) lit. f) și alin. (3) din Legea nr. 215/2001, care au următorul cuprins: (2) Se adoptă cu votul majorității consilierilor locali în funcție următoarele hotărâri ale consiliului local: [...] f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine. ... (3) Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție. ...
Sursa oficială ↗