Sari la conținut

Decizia CCR nr. 193/2022Paragraful 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.04.2022
Dosarul
101A/2022

Dispozițiile sunt clare și previzibile, acordă o facilitate expresă minorilor, iar cu privire la ceilalți beneficiari, norma prezervă soluția legislativă în vigoare, căreia îi conferă un grad sporit de implementare prin introducerea obligației unităților și instituțiilor de învățământ de a întocmi propriile regulamente ce vor cuprinde norme privind modul de utilizare a bazelor și instalațiilor sportive. Astfel, legiuitorul primar a delegat în mod expres legiuitorul secundar ca, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să adopte actele administrative de punere în aplicare a legii. La adoptarea regulamentelor, în ceea ce privește normele referitoare la condițiile de acces, pentru a stabili caracterul gratuit sau cu plată, unitățile și instituțiile de învățământ urmau să țină seama de criterii precum specificul infrastructurii (acoperită sau în aer liber), de respectarea desfășurării normale a programelor și activităților de învățământ, de gradul de solicitare al bazelor sportive, de costurile de întreținere a acestora etc. Toate aceste criterii, circumscrise sintagmei „după caz“, utilizată în cuprinsul art. II din legea criticată, conferă previzibilitate normei și nu justifică admiterea obiecției de neconstituționalitate.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie