Decizia CCR nr. 186/2022Punctul 15

15. În ceea ce privește interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, aspect ce se circumscrie atribuțiilor subiecților îndrituiți cu aplicarea legii, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Or, în speța de față este vorba despre aplicarea prevederilor Codului fiscal, coroborate cu cele ale Codului de procedură fiscală, în ceea ce privește identificarea și impozitarea unor venituri din alte surse sau a unor venituri identificate ca fiind impozabile a căror sursă nu a fost identificată, precum și dreptul de a efectua o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit reglementat de Codul fiscal. În virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, revine acestora competența de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speței în funcție de contextul legislativ, de probatoriul administrat și de principiile aplicabile în materie fiscală. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, context în care Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit competenței sale, poate da o interpretare legii pentru a putea fi aplicată unitar de către celelalte instanțe judecătorești. ...