Decizia CCR nr. 169/2022Punctul 22

22. La paragrafele 76 și 77 și 79-82 din aceeași decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, fără a se mai menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului. Or, situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, unde se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal“, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată și din oficiu“. De vreme ce legiuitorul a înțeles să facă o distincție, sub aspectul sancțiunii, între mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenției, rezultă că și natura nulităților va fi diferită, în raport cu tipul de omisiune constatată. Cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziții legale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. În cazul mențiunilor care nu se regăsesc în enumerarea limitativă de la art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, printre care și cele referitoare la aplicarea sancțiunii complementare, operează, în plenitudinea lor, prezumția de legalitate și obligația de executare, atât pentru contravenient, cât și pentru organele de stat care instrumentează în materia respectivă. Nimic nu împiedică însă persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, să o invoce și să o dovedească. ...