Decizia CCR nr. 168/2022Punctul 18
Punctul 18
18. Potrivit art. 116 din Legea nr. 85/2006, lichidarea bunurilor din averea debitorului va începe îndată după finalizarea de către lichidator a inventarierii și depunerea raportului de evaluare și va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piață, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. Lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor și metoda de valorificare a acestora și în care se va preciza dacă vânzarea se va face în bloc sau individual ori o combinație a acestora, prin licitație publică sau negociere directă sau prin ambele metode. În acest context, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 317 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, în această fază procedurală se urmărește, în principal, protejarea intereselor creditorilor prin acoperirea unei cât mai însemnate părți din creanțe și, prin urmare, sunt justificate instrumentele legale pe care legea le pune la dispoziția creditorilor pentru a asigura modalitatea optimă de valorificare a bunurilor debitorului. ...
Sursa oficială ↗