Decizia CCR nr. 148/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2022 · dosar 2.167/234/2014
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 40 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, cu următorul conținut: „Calitatea de personal silvic angajat al unei unități silvice care administrează fond forestier proprietate publică a statului este incompatibilă cu aceea de proprietar, membru asociat sau de salariat al unei societăți comerciale care desfășoară activitate concurențială sau cu care sunt stabilite relații contractuale. Incompatibilitatea are loc și atunci când membrii de familie ai personalului silvic se află în una dintre situațiile de proprietar sau de membru asociat al unei asemenea societăți comerciale. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin familie se înțelege: soțul, soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună.“ ...
Sursa oficială ↗