Decizia CCR nr. 138/2022Punctul 29
Punctul 29
29. La Curtea de Apel Suceava, învestită cu soluționarea cauzei, în urma admiterii cererii de strămutare, autorii excepției au solicitat trimiterea cauzei în procedura de cameră preliminară și refacerea acestei proceduri, susținând că Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, este desființată de drept, prin efectul dispozițiilor art. 74 alin. (5) din Codul de procedură penală. Această cerere a fost respinsă de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori prin Încheierea din 25 noiembrie 2014, cu motivarea că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin Încheierea nr. 1.931 din 5 iunie 2014, prin care a soluționat contestația în camera preliminară, nu a constatat că Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, ar fi desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare, pronunțându-se pe fondul contestației, în sensul respingerii acesteia. Mai mult, s-a arătat că în hotărârea de admitere a cererii de strămutare nu s-a dispus desființarea, ci menținerea actelor deja îndeplinite în cauză, inclusiv a încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la fond. Așadar, aceste acte nu sunt desființate prin efectul admiterii cererii de strămutare, ci numai dacă instanța care a hotărât strămutarea dispune expres aceasta. Excepție face doar hotărârea pronunțată în faza de judecată asupra fondului cauzei, respectiv cea prin care se soluționează acțiunea penală, cu privire la care art. 74 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că: „Dacă instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunțată este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare.“ ...
Sursa oficială ↗