Decizia CCR nr. 136/2022Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.03.2022 · dosar 3.784L/2/2021
Punctul 20
20. Biroul permanent al Senatului apreciază că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționându-se, în acest sens, că procedura de numire a membrilor în Comitetul de reglementare al ANRE se desfășoară în conformitate cu art. 4 alin. (1) -(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007. Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 49/2021 pe baza raportului comisiilor de specialitate în cadrul cărora a fost respectată procedura pentru numirea domnului Alexandru Stănescu în funcția de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Astfel, Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Comisia economică, industrii și servicii din Senat s-au întrunit, în ședința comună din 14 decembrie 2021, să analizeze lista candidaților, CV-urile acestora și alte documente justificative ale îndeplinirii condițiilor legale în vederea nominalizării candidatului pentru funcția menționată. În urma dezbaterilor, comisiile de specialitate au propus ca domnul Alexandru Stănescu să fie numit în funcția de membru în Comitetul de reglementare al ANRE, potrivit art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007, respectiv fiind îndeplinite condițiile legale, inclusiv cea obiectivă privind necesitatea deținerii de către candidat a unei experiențe în funcții de conducere de cel puțin 5 ani în domeniul energiei electrice, termice, al gazelor naturale sau în domenii conexe. ...
Sursa oficială ↗