Decizia CCR nr. 101/2022Punctul 20

20. Totodată, Curtea a reținut că, în legislație și în doctrină, actul juridic civil are două înțelesuri. Unul vizează manifestarea de voință a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu intenția de a produce efecte juridice civile, respectiv de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret (negotium juris). Celălalt vizează înscrisul constatator al manifestării de voință, mai precis suportul material care consemnează sau redă manifestarea de voință exprimată (instrumentum probationis). Cu toate că simpla manifestare de voință este necesară și suficientă pentru ca actul juridic să ia naștere, în mod valabil, în anumite situații această manifestare de voință trebuie să îmbrace o anumită formă cerută ad validitatem (când pentru valabilitatea actului juridic trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă solemnă), ad probationem (când pentru probarea actului juridic trebuie întocmit un înscris) sau pentru opozabilitatea față de terți (când - pentru ca actul juridic să fie opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui - trebuie întocmit un înscris). Așa fiind, caracterul „inexact“ sau „incomplet“ al documentelor la care se referă art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 constă fie în ajustarea acestora pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informații care ar putea descalifica persoana respectivă în inițiativa de a obține fondurile, cu condiția ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârșite cu intenție și să ducă la obținerea de fonduri. Dată fiind multitudinea situațiilor în care o persoană poate fi descalificată sau multitudinea criteriilor de eligibilitate în funcție de destinația fondurilor, este evident că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). ...