Sari la conținut

Decizia CCR nr. 101/2022Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2022
Dosarul
3.672/90/2017

24. Având în vedere aspectele menționate anterior, Curtea a apreciat că reaua-credință poate fi calificată ca fiind acea atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Reauacredință nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informațiile culese de organele de urmărire penală, instanței de judecată revenindu-i obligația de a aprecia dacă nerespectarea obligațiilor s-a produs sau nu cu rea-credință. În aceste condiții, Curtea apreciază că sintagma „cu rea-credință“, din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrunește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintro anumită faptă și să își corecteze conduita. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie