Decizia CCR nr. 665/2025Punctul 20

20. Având în vedere că în prezenta cauză, pe lângă cele analizate în deciziile anterior menționate, sunt formulate critici și cu privire la înțelesul noțiunii „rea-credință“ din cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea, analizând motivele de neconstituționalitate invocate, constată că și acestea sunt neîntemeiate. În acest sens, Curtea reține că, prin jurisprudența sa, a statuat că sintagma „rea-credință“ are un înțeles juridic consacrat, suficient pentru a permite destinatarilor normei să își conformeze conduita. Noțiunea „rea-credință“ a mai format obiectul analizei instanței de contencios constituțional prin Decizia nr. 469 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, și prin Decizia nr. 358 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 5 octombrie 2020. Astfel, s-a concluzionat că reaua-credință este o formă a vinovăției, expresia dolului, fraudei și culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înșelăciunea și omisiunea vădit intenționată. Totodată, având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că reaua-credință poate fi calificată drept atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii ori celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale (a se vedea Decizia nr. 856 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 1 martie 2021, paragraful 18). În continuare, Curtea reține că, tot prin Decizia nr. 856 din 26 noiembrie 2020, paragraful 19, a arătat că, deși sintagma „rea-credință“ nu este definită în mod expres în legislația penală sau procesual penală, sensul acesteia poate fi dedus din semnificația uzuală a termenilor care o compun și din interpretarea normelor juridice constituționale și infraconstituționale care fac referire la buna-credință a persoanelor în săvârșirea anumitor fapte sau în desfășurarea anumitor activități. În consecință, critica autorului cu privire la faptul că noțiunea utilizată în Legea nr. 241/2005 nu este definită în cuprinsul acesteia nu poate reprezenta un motiv de neconstituționalitate. Prin urmare, Curtea reține că textul legal criticat, în cuprinsul căruia legiuitorul a utilizat sintagma „rea-credință“, nu aduce atingere principiilor constituționale prevăzute de art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, ci, dimpotrivă, reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 57 din Constituție, care prevăd că cetățenii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. ...