Sari la conținut

Decizia CCR nr. 97/2022Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.03.2022
Dosarul
4.478/62/2018

6. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că legiuitorul are posibilitatea să reglementeze diferit regimul nulităților, în funcție de gravitatea încălcării normelor procesual penale. Prin faptul că dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu conțin și un caz de nulitate absolută, constând în încălcarea dreptului la apărare și în situațiile în care asistența juridică nu este obligatorie, nu se aduce atingere textelor constituționale indicate de contestatari. Art. 24 alin. (2) din Constituție reglementează, cu titlu general, că părțile au acest drept, de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului penal, iar art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu este în contradicție cu acest text constituțional, ci stabilește că, în situația unei asistențe juridice neobligatorii, anularea actului efectuat cu nesocotirea textului constituțional este subsumată unor condiții (cele prevăzute de art. 282 din Codul de procedură penală). Apreciază că textul legal criticat dezvoltă principiul constituțional al dreptului la apărare și reglementează modalitatea de sancționare a nerespectării acestui drept. Există deci o sancțiune pentru nerespectarea dreptului la apărare, astfel că se asigură o efectivă exercitare a acestui drept constituțional prin asigurarea pârghiilor necesare sancționării încălcării dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Constituție. Apreciază, totodată, că nu sunt încălcate egalitatea în fața legii și principiul unei justiții unice, imparțiale și egale pentru toți, prevăzute de art. 124 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, prin reglementarea unui regim juridic distinct pentru încălcarea dreptului la apărare, în funcție de obligativitatea asistenței juridice. Această reglementare, cuprinsă în art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, se aplică în toate cauzele penale și tuturor cetățenilor României, fără nicio discriminare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie