Decizia CCR nr. 88/2022Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.03.2022
Punctul 27
27. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind calitatea legii și securitatea juridică se arată că autorii sesizării de neconstituționalitate confundă ideea de predictibilitate a legii cu aceea de predictibilitate a urmăririi penale, care ar fi îngreunată de faptul că legea criticată vizează înlocuirea unei singure structuri cu 16 structuri diferite din cadrul Ministerului Public. Or, instituirea competenței mai multor structuri de parchet de a urmări infracțiunile săvârșite de magistrați nu este de natură să afecteze principiul securității juridice. ...
Sursa oficială ↗