Decizia CCR nr. 86/2022Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2022 · dosar 1.011/62/2019
Punctul 33
33. Curtea observă că prevederile art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 au fost introduse în cuprinsul acestui act normativ prin Legea nr. 288/2018, care a intrat în vigoare la 9 decembrie 2018 și instituie condiții privind dreptul polițistului la compensația lunară pentru chirie, în situația contractării unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe. Astfel, polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit art. 31 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 360/2002, constând, în esență, în a nu deține locuință proprietate personală în localitatea în care își are sediul unitatea de poliție la care este încadrat, nici el și nici soția/soțul acestuia, și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. ...
Sursa oficială ↗