Decizia CCR nr. 60/2022Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2022 · dosar 56/267/2021
Punctul 29
29. În ceea ce privește criticile referitoare la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, Curtea apreciază că autorul excepției vizează, în realitate, probleme ce țin de legalitatea hotărârilor Guvernului emise pentru instituirea și prelungirea stării de alertă. Or, Curtea constată că, potrivit competenței sale, așa cum este aceasta consacrată de art. 146 lit. d) din Constituție, controlul de constituționalitate vizează în mod exclusiv legile și ordonanțele. Așa cum s-a reținut și în Decizia nr. 435 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 17 octombrie 2005, termenul „lege“ prevăzut la lit. d) a art. 146 din Constituție, republicată, nu este folosit în sens larg, cuprinzând toate actele normative, ci doar în sensul său strict, de lege, prin care se înțelege actul legislativ adoptat de Parlament și promulgat de Președintele României, și de ordonanță, care reprezintă actul adoptat de Guvern pe baza unei delegări legislative. Conceptul de lege rezultă din îmbinarea criteriului formal cu cel material, întrucât conținutul legii este determinat de importanța acordată de legiuitor aspectelor reglementate. Astfel, este evident că soluționarea excepției de neconstituționalitate privind alte acte normative nu este de competența Curții Constituționale, aceste acte fiind controlate, sub aspectul legalității, de instanțele de contencios administrativ. ...
Sursa oficială ↗