Decizia CCR nr. 54/2022Punctul 54
Punctul 54
54. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanța de control constituțional și la obiectul controlului de constituționalitate, Curtea constată că Legea pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaților, Cameră decizională, în data de 9 noiembrie 2021, a fost depusă, în data de 15 noiembrie 2021, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituționalitatea legii și apoi a fost trimisă spre promulgare, în data de 20 noiembrie 2021. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituțională în data de 16 noiembrie 2021. Într-o atare situație, luând act de faptul că sesizarea de neconstituționalitate a fost formulată în interiorul termenului de 5 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, și că legea nu a fost promulgată de Președintele României, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiții. ...
Sursa oficială ↗